informatii culturale
Arhiva

Rich Site Sumary Bookmark infoarte


Users online



Date contact

Statistici
Inapoi

in arhiva

09 Noiembrie 2006 | Bucuresti | Alba Iulia

Conferenţiari la FNT

...de Bucuresti

Joi, 9 noiembrie debutează Modulul Conferinţe, prilej de întâlniri cu personalităţi de marcă ale vieţii teatrale internaţionale: Monique Borie, George Banu, Jean-Guy Lecat.



Monique Borie, profesor de studii teatrale, predă la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris. Considerată ca fiind unul dintre iniţiatorii studiilor privind raportul dintre Teatru şi Antropologie, ea a publicat un important număr de analize consacrate figurilor emblematice ale teatrului de azi, privite din această perspectivă: Peter Brook, Jerzy Grotowski, Eugenio Barba. Monique Borie a semnat cărţi devenite de referinţă, precum Mit şi teatru azi (Ed. Nizet, 1981), Antonin Artaud. Teatrul şi întoarcerea la origini (Ed. Gallimard, 1989), Fantoma sau îndoiala teatrului (Ed. Actes Sud, 1997).

George Banu, reputat critic şi teoretician, eseist şi profesor, este autorul a numeroase studii de teatru. În limba română au apărut: Memoria teatrului; Roşu şi aur; Actorul pe calea fără de urmă; Livada de vişini, teatrul nostru; Uitarea; Ultimul sfert de secol teatral; Peter Brook - Spre teatrul formelor simple. Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, director a Academiei experimentale de teatru, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris şi Louvain la Neuve (Belgia), George Banu s-a aflat în permanenţă în preajma figurilor marcante ale teatrului mondial, urmărindu-le drumul şi studiindu-le paşi, surprinzând mereu prin prospeţimea cu care ştie să privească actul teatral.

Scenograf şi regizor tehnic al lui Peter Brook pentru mai bine de 30 de ani, Jean-Guy Lecat şi-a concentrat activitatea pe transformarea şi crearea de spaţii teatrale. Peste 200 de scene din întraga lume îi poartă amprenta. Printre ele se numără Teatrul “Bouffes du Nord”, BAM Majestic Harvey, Teatrul “La MaMa”, Lincoln Centre din New York; The Tram (tramvaiul) în Glasgow; “Mercat del Flors” în Barcelona; Gasvaerk din Copenhaga; Bockenheimer Depot în Frankfurt; Palatul Regal din Rabat, Moroc şi Teatrul Naţional din Strasbourg. Volumul The Open Circle de A. Todd, J.G. Lecat (Ed. Faber and Faber) a apărut ca o mărturie a lucrului alături de Peter Brook.

Secţia Română a AICT în parteneriat cu UNATC „I.L. Caragiale” propune colocviul cu titlul Regia tânără şi noua dramaturgie. Preocuparea ultimelor generaţii de regizori pentru dramaturgia contemporană este un fapt evident. Proiecte de genul dramAcum şi Tanga Project stau mărturie. Încercările lor de a încuraja scriitura de teatru au dat deja roade şi tot mai multe piese scrise „despre români, în România de azi” au intrat în repertoriul teatrelor de aici şi din lume. De ce? Cum? Pentru cine?, sunt întrebările propuse de moderatorii acestui colocviu.

Modulul Spectacole îl aduce în atenţia publicului bucureştean pe Victor Ioan Frunză şi trupa Teatrului German de Stat din Timişoara. Spectacolul Opera de trei parale face parte dintr-un program de cercetare al regizorului axat pe opera lui Brecht. Împreună cu Adrina Grant, artista pe scenografia căreia îşi sprijină creaţia, realizează un nou spectacol complex ca sensuri şi fastuos ca imagine.

Joi, 9.11.2006

11.00 Teatrul ACT

Teatrul şi sculptura”. Conferinţă susţinută de Monique Borie.

Modul CONFERINŢE / În parteneriat cu Ambasada Franţei în România

11.00- 14.00 Centrul Naţional al Dansului

Workshop pentru dansatori profesionişti susţinut de Ursula Lauebli şi Stephen Batts de la Echo Echo Dance Company, Irlanda, cu sprijinul Culture Ireland

12.00 – 18.30 Centrul Naţional al Dansului, Spaţiul de proiecţie „Scoica”

Vidéo Danse”, proiecţii de filme de dans oferite de Arhiva Centrului Naţional al Dansului.

Eveniment organizat de către Centrul Naţional al Dansului, în colaborare cu Institutul Francez din Bucureşti

12.00-18.30 Quartett şi Mikrokosmos Anne Teresa de Keersmaeker

12.00-12.50 I am here Joao Fiadeiro

12.50-13.15 100% polyester Christian Rizzo, Caty Olive

13.15-14.35 Avant un moins je serai…, Christian Rizzo

15.00-16.20 Apologize Giselle Vienne

16.30-17.30 Z, I love you honey bunny Black Box Theatre

18.30 Teatrul Odeon

Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză; Teatrul German de Stat, Timişoara (3h, cu pauză)

Modul SPECTACOLE

21.00 Teatrul „Bulandra”, Sala Izvor

Ivanov” de A.P. Cehov, regia Tamás Ascher; Teatrul „Kátona Jószef”, Budapesta (3h, cu pauză)

Modul PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ – SPECTACOLE ŞI PERSONALITĂŢI

22.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Atelier

Solo On Line”, poem coregrafic de Vava Ştefănescu; Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj - Napoca (1h)

Modul DANS

22.00 Teatrul Foarte Mic

Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, regia Diana Iliescu; Teatrul Mic, Bucureşti (2h 10min., cu pauză)

Modul INDIE

Sursa:

971 vizualizari     Versiunea de print Tipareste articolul     Trimite pe email Trimite unui prieten         Comenteaza Comenteaza ( 0 )

Comentariu:

Autor:

  Introdu codul:   

Alte titluri din Evenimente
Newsletter

Sugestii pentru infoarte.ro

Sugestii, sfaturi, un "bug" sau o eroare in site-ul nostru ?


Va recomandam

Site-uri partenere:                                               Designed by:               Sponsor principal

:
Site specializat destinat oamenilor de afaceri din Romania.Banner exchange system - on-line advertisingServicii web si de publicitate