in arhiva
27 Martie 2008 | Sala Rapsodia |
Costumele
"Costumele" au surprins prin povestea lor cu totul lipsită de cuvinte, dar extraordinar de grăitoare prin materialitatea frapantă, viu colorată şi bine ritmată a semnificantului, iar, pe de altă parte, prin generoasele şi incitantele sale semnificaţii, pline de poezie şi tandreţe ori de un năucitor umor, īncheiate cu acel emoţionant ceremonial-omagiu la adresa teatrului, pe cīt de vechi, pe atīt de capabil de īnnoire. (Ion Parhon)
Un spectacol care a colindat lumea participând la multe festivaluri internaţionale. Dan Puric povesteşte cu fantezie si umor, folosind un limbaj
universal, in care pantomima, dansul, stepul, au virtuţile unui scenariu, fiind teatralizate. 100 de costume aparţinând scenografilor Dragos Buhagiar si Irina Solomon, sunt animate de o trupa de tineri actori talentaţi.
"Ideea Irinei Solomon, şi a lui Dragoş Buhagiar de a face un spectacol al costumului de teatru, m-a incitat. De ce?...Pentru că un costum de teatru care şi-a consumat existenţa artistică şi stă aruncat undeva, într-o magazie, conţine întotdeauna o energie ascunsă, acel "altceva" pe care l-ar fi putut trăi. Acel "altceva" m-a incitat pe mine, în măsura în care noi,ca oameni născuţi încă o dată, am avea şansa incredibilă a unui "altceva".
Există întotdeauna într-un om o parte "netrăită" de viaţă, o energie în formă latentă care-şi aşteaptă momentul de desfăşurare. Aşa şi în costumul de teatru, dincolo de destinaţia lui precisă pe care şi-a consumat-o o dată cu proiectul teatral, ca pe un destin implacabil, există o forţă a lui nedescătuşată. Cu acea "forta" am vrut eu să ma joc".(Dan Puric)
Distributia: Carmen Ungureanu, Adrian Horobet, Ileana Olteanu, Richard Bovnovczki, Dragos Huluba, Violeta Totir, Dana Cavaleru, Lucian Maxim, Vlad Oancea, Oxana Moravec, Andrei Vasluianu, Ioana Visalon, Ion Parea, Adriana Butoi, Adriana Nicolae, Adelaida Zamfira, Nicolae Nastasia, Ramona Cutina, Mircea Cristescu.
1034 vizualizari
Tipareste articolul
Trimite unui prieten
Comenteaza ( 0 )
Sugestii, sfaturi, un "bug" sau o eroare in site-ul nostru ?

EcoMagazin


