in arhiva
24 Februarie 2008 | Teatru Mic |
Cum iubeste cealalta jumatate
...de Alan Ayckbourn
Teatrul Mic are bucuria de a va anunta duminica, 24 februarie, ora 19.00, cea de-a
100-a reprezentatie cu spectacolul "Cum iubeste cealalta jumatate" de Alan Ayckbourn, traducerea Horia Florian Popescu.
Un candid încornorat si o eleganta consoarta adulterina. O nevasta timida cu barbat avansat si o neglijenta sotie neglijata plus un sot amant fierbinte - trei cupluri si un singur adulter, plus o groaza de încurcaturi. Umorul britanic versus universalul qui-pro-quo.
O reteta de succes: un autor de renume mondial, un regizor cu umor fin si delicatete, un scenograf plin de imaginatie, o echipa de actori talentati.
Toate astea au facut ca spectacolul sa ajunga la 100 de reprezentatii si sa fie aplaudat, timp de 5 ani, de aproape 15 000 de spectatori.
- Frank si Fiona Foster CLAUDIU ISTODOR & ADRIANA SCHIOPU
- Bob si Terry Phillips OVIDIU NICULESCU & SIMONA MIHAESCU
- Williams si Mary Featherstone VITALIE BANTAS & RODICA NEGREA
- Regia : SANDA MANU
- Scenografia : MARIA MIU
Sigur ca piesa n-are pretentia sa schimbe lumea, nici sa lupte pro sau contra "integrarii" sau "globalizarii". Se doreste doar ca dupa terminarea spectacolului publicul sa plece acasa cu zâmbetul pe buze. Zâmbet, nu hohot, si nici într-un caz hohot grobian.
Si daca se va considera ca e doar o comedioara, atunci sa-l citam pe Shakespeare: "Soarta unei glume nu depinde doar de gura care o rosteste, ci si de urechea care o aude!"
Sigur ca noi toti care am facut spectacolul încercam sa rostim bine. Cred ca în primul rând noi am învatat lectia de a râde de noi însine si nu de cel care aluneca pe coaja de banana, rîsul izbucnind când nefericitul si-a rupt cel putin coloana vertebrala si nu ne e ruda!
Mai e o culoare pe care vreau sa o adaug notiunii pe care eu o am despre comedie. Si anume gratia. Delicatetea. O furtuna care se transforma în taifun e o drama. Un taifun care se petrece într-un pahar cu apa e gratios. Daca paharul cu apa are picior de cristal e mai amuzant. Daca paharul e de plastic e chiar comic! (Sanda MANU)
1389 vizualizari
Tipareste articolul
Trimite unui prieten
Comenteaza ( 0 )
Sugestii, sfaturi, un "bug" sau o eroare in site-ul nostru ?

EcoMagazin


