13 Aprilie 2009 | Fundatia Calea Victoriei |

Despre strain si ospitalitate, din antichitate pina azi

...de atelier cu Andrei Găitănaru

Care este ţesătura de semnificaţii care īntemeiază spaţiul protocolar al īntālnirii cu străinul? Care sunt paradigmele culturale care īncadrează şi determină prezenţa străinului? Cāt de primitoare este instituţia ospitalităţii?

Reflecţia asupra statutului străinului, a felului īn care ne raportăm faţă de acesta, este justificată nu numai de curiozitatea celui care doreşte să discearnă originea firelor care alcătuiesc ţesătura identităţii sale culturale, ci şi de asumarea faptului că īntālnirea cu celălalt cunoaşte nu doar dificultăţi de traducere, ci şi contorsiuni geo-politice sau distorisiuni aparent fundamentate religios.
O succintă privire îndreptată asupra instituţiei ospitalităţii şi asupra felului în care aceasta fixează statutul stranietăţii pare a evidenţia faptul că, în spaţiul european, resursele acesteia sunt ramificate, ele provenind din medii depotrivă diferite şi asemănătoare.
Tematica atelierelor:
1.    „A da” şi „a lua” în limbile indo-europene. Lexicul stranietăţii şi naşterea lingvistică a ospitalităţii. Limbajul – prima instituţie a ospitalităţii.
2.    Odiseu – între vicleniile străinului şi binefacerile itineranţei. Odiseu paradigmă a străinului şi imagine a unei înţelepciuni care, descătuşată fiind de locul său de origine, are puterea de a excede, de a seduce şi de a păcăli orice spaţius supus delimitării. Pericolul şi oportunitatea presupuse de condiţia transgresivă a itinerantului. Comensualismul cu (in)amicul.
3.    Funcţia transgresivă a străinului în dialogurile platoniciene. Străinul – figură a itiranţei şi temei profetic al ştiinţei sau al societăţii absolute.
4.    Despre fericire (eudaimonia) şi despre prezenţa marginală a contemplativului în viaţa cetăţii. Sensul argumentului anteriorităţii statului faţă de individ din Politica I, 1 a lui Aristotel. Modelul vieţii fericite: viaţa contemplativă a celui  care, retras la marginea cetăţii, la limita excentricităţii, caută comuniunea cu zeul.
5.    Străinul imposibil de recuperat sau despre străinul-stăpân. Sofocle şi Eschil: recuperarea imaginii radical excentrice a unui străin căruia, în virtutea dimensiunii profetice sau divine pe care el o reprezintă, trebuie să i se acorde o ospitalitate absolută, singura care poate recepta prezenţa fondatoare a străinului rege/zeu.
6.    Cultul lui Dyonisos cel străin, a lui Dyonisos itinerantul. Aşteptarea mesianică din cadrul spiritualităţii iudaice.
7.    Eschatologia christică – mediul ascetic şi imaginea lui Christos, străinul întâlnit pe drumul spre Emaus. Pneumatologia creştină – perpetua itineranţă către un Dumnezeu străin şi depotrivă intim.
8.    Pneumatologia islamică – relaţia dintre Divinitate şi credincios; relaţia dintre maestru şi discipol; „relaţia” dintre fidel şi infidel.
9.    Revoluţia epistemologică a modernităţii. Teoriile contractului social. Instrumentalizarea străinului. Pierderea dimensiunii profetice şi întemeietoare a stranietăţii.
10.    Secolul XX: Statul etatist şi atoate-văzător (panoptikon). Exacerbarea dimensiunii supraveghetoare a statului. Revirimentul stranietăţii: eliberarea străinului şi reabilitarea ospitalităţii „absolute”? Reluarea dialogul dintre islam, creştinism şi iudaism.

Andrei Gaitanaru este absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o Lucrare de Diploma intitulata “Dublul discurs apofatic”. A absolvit programul de masterat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o dizertatie intitulata “De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine In cadrul Corpusului Areopagitic”. Este doctorand al programului de studii doctorale al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, Inscris cu o teza intitulata „Problema relatiei dintre rostire alegorica si discurs filosofic In teologia bizantina”.

Sursa: sandra@fundatiacaleavictoriei.ro