19 Octombrie 2006 | Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso" | Alba Iulia

Expoziţie retrospectivă de pictură Niculiţă Secrieriu

...de Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso"

Niculiţă Secrieriu s-a născut în 1938, în comuna Unţeşti din judeţul Vaslui. A absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” în 1966, la clasa profesorului Corneliu Baba. În 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A fost profesor de pictură la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” din Bucureşti, în perioada 1983-2002 şi lector la Universitatea de Arte, în perioada 1993-1995. Din 1966 până în 2001 a expus la majoritatea saloanelor oficiale din Bucureşti şi din ţară. Ultimele expuneri au fost la Salonul Naţional Romexpo şi la Muzeul de Artă din Constanţa (2001).
O mare parte din lucrările sale se găsesc în prezent în muzeele de artă din România, dar şi în colecţii particulare din Italia, Anglia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Olanda, SUA, Bulgaria şi România. În 1999 a primit Premiul U.A.P. pentru pictură, iar în 2001 a fost nominalizat pentru Premiul Academiei Române. 
   Dintre expoziţiile internaţionale le amintim pe cele de la Paris (1975, 1991, 1994), Helsinki (1977), Moscova (1978), Buenos Aires (1979), Varşovia (1980), Praga, Bratislava şi Haga (1982), Ierusalim (1984), Stockholm (1988), Ankara (1992). În 2003 la Galeria “Apollo” a Uniunii Artiştilor Plastici a fost organizată o expoziţie retrospectivă Secrieriu, iar în 2005 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică “Nicolae Iorga” de la Veneţia a găzduit o altă expoziţie de pictură a artistului, care s-a bucurat de un deosebit succes. 

   “Lumea lui Secrieriu este cât se poate de reală, numai că ea trebuie înţeleasă ca o proiecţie fabuloasă într-o succesiune de stări lăuntrice. O mişcare imperceptibilă a materiei în expansiune, alternând transparenţe eclatante şi genuni saturate de lumină asfinţită, mortificată. Un întreg ciclu, concretizat explicit într-un poliptic, rezumă, într-o manieră subtil conceptualizată, principiile heraclidiene ale vieţii în univers: “Aer”, “Apă”, “Foc”, “Pământ”. Pictorul a căutat calea introversiunii vizionare şi sensul vieţii în misterioasa alchimie a luminii; acolo unde stăpână este concordia desăvârşită a culorilor. În această tensiune a luminii pictorul se împlineşte demiurgic, el însuşi ca o plămadă de lumină, sălăşluind în lumină. Era vocaţia supremă pe care nădăjduia să şi-o realizeze artistul, lăsându-se mereu absorbit de turbioanele imagistice, atât de miraculos drapate în culoare, ale “Cosmogoniilor”, “Genezelor şi “Himerelor” sale. A avut doar trei expoziţii personale, ceea ce l-a condamnat la un soi de anonimat printre contemporani. Un rol pe care şi l-a asumat conştient, deşi era hărăzit, prin fapta lui plămăditoare de universuri vizuale nepereche, celebrităţii!”
Corneliu Antim, critic de artă

Sursa: