28 Mai 2007 | Teatrul POD | Alba Iulia

Fericirea e marca inregistrata

...de Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Povestea incearca sa exprime drama femeii care isi doreste sa devina mama, intr-o lume in care afectiunea, sentimentul sunt aproape interzise. Pentru a putea rezista intr-o lume dura, femeia este pusa in fata unei alegeri imposibile: iubirea unui barbat sau nasterea unui copil.

Scriitorul francez Frederic Beigbeder a obtinut diploma DESS in marketing si publicitate la 24 de ani. Este un tip polivalent si omniprezent: publicitar, scriitor, critic literar, cronicar TV. Pasionat de literatura, Beigbeder a publicat pana acum mai multe carti “Memoriile unui tanar ticnit”(Memoires d’un jeunne homme derange”-1990), “Dragostea dureaza trei ani”(L’Amour dure trois ans-1997), “199 000”

(99 francs-2000). A creat premiul “Prix de flore” inspirat de numele unei celebre cafenele din Paris, premiu pe care-l ofera in fiecare an unui talent literar care promite.

Beigbeder prezinta la Paris premiere emisiunea “Des livres et moi” si “L’ Hyper Show” la Canal + si a devenit cronicar pentru Le Grand Journal la Canal + in 2005.

A mai semnat eseurile “Nuvele sub Extasy”(“Nouvelles sous ectasy”) si “Ultimul inventar inainte de lichidare”(“Dernier inventaire avant liquidation”) si a participat la crearea benzii desenate “Rester normal” in 2002. Din 2003, Beigbeder este editor pentru Flammarion, insa isi continua activitatea de scriitor. Se declara indragostit de bani si de iesiri si spune ca isi traieste viata cu 100 la ora.

“Teatrul “Podul” este in zilele astea, ceva bizar. M-am intalnit cu Titieni si mi-a spus ca venind in sala sa repete ceva, s-a simtit ca in vremea cand el venea acolo, voind sa fie student la teatru. Nu s-a schimbat nimic. E un loc care persista, e mai presus de noi oamenii, asa a fost sa fie, el rezista si oamenii vin acolo fara sa-I cheme nimeni. Ei vin, e un dat, e ceva...”

(Catalin Naum).

Catalin Naum este un regizor pentru care teatrul inseamna in primul rand actorul, adevarul de viata si comunicarea pe scena si intre scena si public. Cu elemente de decor simple, pe care le construieste personal impreuna cu studentii(a fost elev al Liceului de Arte Plastice), Catalin Naum face spectacole care transmit o anume emotie pe care o descopera intat cui actorii, iar apoi cu spectatorii. “Podul” a devenit astfel un loc in care tinerii (si nu numai) vin sa vada spectacole care ii fac sa se indragosteasca de teatru si sa vada in viata mai mult decat o succesiune seaca si prea rapida( parca, in ultima vreme) de evenimente. Ii fac sa descopere ca teatrul inseamna a arunca de fapt masca si a ramane cu sufletul deschis in fata oamenilor. Acel ceva inefabil care pluteste in aer la “Podul” ar putea fi numit deja un fel de spirit al locului, ca si cum peretii si podeaua si lumina si obiectele ar fi retinut in timp ceva din emotia pe care cei care au jucat si au trait acolo perioade de vis, sub ochii mereu atenti ai profesorului, le-ar fi lasat in dar.

Catalin Naum nu face doar spectacole, el descopera destine, vindeca suflete, dandu-le un drum, o cale. Catalin Naum este un adevarat maestru. El te invata nu sa “joci teatru” ci sa traiesti prin si pentru teatru. Prima lectie pe care o treci in “Pod” este sa povestesti de ce ai venit acolo, care este viata ta si ce cauti de fapt in locul acela. A doua lectie este, brusc, sa speli podeaua teatrului. Pentru ca la teatrul “Podul”, studentii au grija de toate. Ei spala, ei fac curatenie, ei fac luminile, ei fac sunetul, ei se ingrijesc de tot ce se face si de desface in “Pod”.

La “Podul” se lucreaza, dar se lucreaza cu omul, nu numai cu ceea ce stie el sa faca. “Podul” inseamna o filozofie de viata: “Cine poate sa faca bine si nu face pacatuieste”, scrie pe un perete. “Trebuie sa crezi in ceva , trebuie sa crezi in cineva”, pe un altul. “Podul” te invata ca teatrul este un mod de viata, nu doar o profesie ca oricare alta. “Podul” te face sa descoperi ce inseamna sa fii actor, nu numai ca senzatie de enorma bucurie pe scena si la finalul unui spectacol, dar si ca durere cand nu esti distribuit in ceva desi ai vrea, ca lacrimi pentru ca n-ai reusit sa faci atat cat credeai ca ai putea. Inveti sa-ti iubesti colegii de breasla, dar sa-i si urasti uneori, sa te lupti pentru un rol, sa fii apreciat, dar si certat, uneori sa pierzi si sa te doara, alteori sa te surprinda cum poti deveni intr-o situatie in care credeai ca n-ai fi putut sa te afli vreodata.

Catalin Naum nu pedepseste niciodata un student pe care il considera a avea chemare pentru teatru.. Uneori mai arunca cu cheile…fiindca nu mai gaseste cuvinte cu care sa te convinga de ceva. Cand arunca cu cheile in tine, e semn ca te iubeste. Catalin Naum te pune in lupta cu tine. Iti gaseste punctele ascunse, pe care nu vrei sa le vada nimeni si exact acolo cauta. Dupa ce te dai peste cap, nu intelegi ce vrea de la tine, stai cateva zile “cu gheata pe cap si cu picioarele in apa rece”, cum obisnuieste el sa spuna, plin de sentimente contradictorii, neputand sa renunti fiindca asta ti-e calea, te intorci la “Pod” si afli ca de fapt, asta fusese lectia. Nu trebuia sa obtii nimic, sa ajungi la nimic, ci sa cauti in tine. Sa ajungi la tine, sa descoperi ceva in plus despre tine. Poti sa descoperi ca esti rau, ca esti nebun, ca esti mincinos, ca esti fraier. Orice descoperire este ceea ce ai putea sa fii, adica ceea ce ai putea deveni…in scena. Pentru ca ceea ce joaca actorul nu este altceva decat ce ar putea omul din el sa devina intr-o situatie sau alta.

Catalin Naum este PROFESORUL de actorie. El te invata sa fii! Ceea ce e mai important decat sa pari sau sa stii sau sa vrei sau sa poti. Sa fii! Asta e adevarat si asta inseamna teatrul : a fi pentru ca oamenii sa se descopere pe ei in emotia ta autentica. De aceea ii multumesc si eu, care fiind o fire careia ii lipsea umilinta, i-am consumat mereu din energie. Am avut si multe de aflat din incercarile la care m-am supus singura mergand la Catalin Naum, de buna voie si nesilita de nimeni. Mai am multe de invatat, mai am multe de descoperit, dar asta ma bucura. Imi doresc sa fie cat mai lung timpul in care ma voi putea duce la dl. Naum sa mai descopar cate ceva. Si sa pregateasca el o cafea…asa cum numai el stie…pe plita de la “Pod”, cu miros de “Pod” si cu aroma eternitatii care-mi va ramane in nari pentru a reveni de fiecare data cand numai ma voi gandi la “Podul”. “Doamna, Ancala trancala…intr-o seara de vara o vioara canta”, asa imi va spune mie mereu domnul profesor…in gandurile mele, in amintirile mele, in sufletul meu…Multumesc, domnule profesor! (Anca Constantin).

“Daca romanul lui Beigbeder este scris din punctul de vedere al romanticului care lucrand in publicitate este obligat sa devina cinic intelegand toate dedesubturile mecanismului publicitar si se frange intre aceste doua ipostaze contradictorii, piesa devine o perspectiva feminina asupra aceleiasi lumi.

Experienta din publicitate, radio si televiziune au facut ca acest text sa-mi placa foarte tare, am descoperit ca ma regasesc in ipostaza romanticului care descopera obosind de incercari esuate de a schimba lumea, marele paradox: creatia oamenilor care fac ceea ce fac cu credinta in lucrurile bune, in valorile adevarate ale vietii este folosita in scopuri exclusiv financiare, exact opuse celor in slujba carora ei crezusera ca-si pun talentul. Sunt atrasi si ei intr-un sistem care-i acapareaza pe nesimtite si din care nu mai pot iesi, dar pe care il inteleg, ceea ce le produce incapacitatea de a-l suporta si de-aici…drama.

Suprapunand experienta profesionala si umana a personajului masculin angajat in segmentul publicitate-marketing despre care Beigbeder vorbeste in cartea lui peste personajul feminin al romanului, iubita parasita pentru ca isi doreste sa devina mama, am obtinut personajul destul de ciudat pe care il joc in acest…sa-i zicem, experiment. Este o incercare pe care mi-o asum, aceeea de a aduna in acelasi loc experienta de scenarist si de lucrator in PR, copywriting si publicitate pe de o parte si dorinta de exprimare a actritei din mine pe de alta parte. Cel mai important mi se pare ca textul acesta minunat al lui Beigbeder va ajunge la publicul care n-a descoperit cartea si il va face poate sa o citeasca. Chiar merita. Este un text care te face sa vezi in jurul tau mai clar si sa revii putin la lucrurile de care s-a cam uitat si nu e bine: dragostea, credinta, increderea, fericirea, lucrurile simple care-ti aduc de fapt fericirea…clipele de fericire.” (Anca Constantin).

Sursa: