in arhiva
01 Octombrie 2007 | Muzeul National de Geologie |
Pamantul, a treia planeta de la Soare
Muzeul Naţional de Geologie desfasoara in luna octombrie prima lectie din cadrul proiectului educational Pamantul, a treia planeta de la Soare.
Prima lectie „Geologia - Stiinta Pamantului” este o introducere in lumea geologiei si o familiarizare cu notiunile specifice ei. Vor fi explicate principalele cuvinte cheie ale lectiei, cautandu-se o conexiune cu termeni familiari varstei. In cadrul aplicatiei, copiii vor lua contact cu principalele “obiecte” si unelte ale geologului pe care, impreuna cu tutorele lectiei, vor incerca sa le identifice si clasifice in functie de intrebuintari.
Proiectul Pamantul, a treia planeta de la Soare isi propune sa provoace curiozitatea copiilor prin problematizarea si explicarea unor fenomene din universul apropiat. Structura proiectului reprezinta o cale de cunoastere activa a lumii inconjuratoare, valorificand experienta de viata a elevilor si venind in completarea programei scolare.
Partea aplicativa a proiectului consta in experimente simple care vizeaza sa le fixeze notiuni elementare si sa le explice fenomene care se petrec frecvent chiar in spatiul imediat lor fara ca ei sa fie constienti de acest lucru.
Proiectul se adreseaza claselor din ciclul primar care au in programa lectii de stiinte ale naturii si stiinte ale pamantului.
Participarea la acest program se face prin rezervare la numarul de telefon: 212.89.52 sau la adresa de email: madalina@geology.ro.
Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.
1876 vizualizari
Tipareste articolul
Trimite unui prieten
Comenteaza ( 0 )
Sugestii, sfaturi, un "bug" sau o eroare in site-ul nostru ?

EcoMagazin


