informatii culturale
Arhiva

Rich Site Sumary Bookmark infoarte


Users online



Date contact

Statistici
Inapoi

La Scena

" Hipioti si bolsevici "

de Amiel Gladstone

Teatrul Arca din podul clubului La Scena a revenit în peisajul independent toamna trecută, dar cu premiera de săptămâna aceasta şi-a câştigat din nou locul pierdut pe harta destinaţiilor off din Capitală. Spectacolul cu piesa Hipioţi şi bolşevici scrisă de dramaturgul canadian Amiel Gladstone este pur şi simplu ceea ce se cheamă ”un debut strălucit”, el legându-se de numele lui Felix Crainicu, care absolvă cu această producţie primii trei ani de şcoală. Într-o lume normală n-ar mai fi nevoie să continue, ci ar intra direct ”în producţie”. Pentru că, deşi debutant, tânărul regizor a parcurs cu succes toate etapele ”muncii de regizor”, adică a ales un text foarte bine scris, cu o temă ce garantează empatia publicului de toate vârstele – o poveste de dragoste în timpul mişcării hippie – a alcătuit o distribuţie potrivită, a impregnat spaţiul de joc cu atmosfera epocii respective, i-a condus convingător pe actori şi a construit excelent mai toate momentele spectacolului. Nu e uşor să vorbeşti atât de limpede despre alegeri de viaţă, despre cum e bine să trăieşti şi cum să fii tu însuţi, evitând o lume şi o existenţă planificată (laitmotivul spectacolului fiind ”cum poţi să-l faci pe Dumnezeu să râdă? povesteşte-i planurile tale”). Dar Felix Crainicu reuşeşte să pună corect şi accentele dramatice şi pe cele comice, semnând un spectacol conectat la contemporaneitate, echilibrat, mişcător şi pe alocuri jucat chiar excepţional – mai ales în unele scene dintre Star (o aşteptată, excelentă, revenire face actriţa Ela Ionescu, pe care teatrele ar trebui să se bată) şi Jeff (Lari Giorgescu).

Menţiune: folosesc toate cuvintele mari de mai sus fără rezerve, mai ales că nu prea a fost nevoie de ele în ultimul timp pentru a descrie spectacolele de teatru de la noi.

Pret bilet 15 lei

Newsletter

Sugestii pentru infoarte.ro

Sugestii, sfaturi, un "bug" sau o eroare in site-ul nostru ?


Va recomandam

Site-uri partenere:                                               Designed by:               Sponsor principal

:
Site specializat destinat oamenilor de afaceri din Romania.Banner exchange system - on-line advertisingServicii web si de publicitate