" Mi-e frica, Mama! "

Piesa in trei personaje, mai mult sau mai putin imaginare, aceasta noua incercare a Teatrului Nou, poate fi sintetizata in urma lasata de pensula unui pictor, dupa ce a vizitat realul si irealul.

Personajul principal e Tudor, pe care spectatorul il gaseste in camera lui de spital vorbind, cu Olimpius, rodul pur al imaginatiei sale, motivul pentru care e inchis de 5 ani intr-un spital de psihiatrie si paradoxal, prietenul sau fidel care il fereste de intuneric din seara tragica in care, copil fiind Tudor isi pierde parintii intr-un accident de masina.

Cei doi joaca jocuri copilaresti, Olimpius recita, spune povesti, devine un adevarat tutore pentru Tudor, care nu il vede drept ceea ce este de fapt, un Lucifer nascut din propia-i teama,menit sa aiba grija de sufletul sau, legatura intre ei doi devenind atat de puternica incat la un moment dat e imposibil sa-ti dai seama cine domina pe cine.

Pierdut intr-o lume a sa, in care cea care are grija de el , asistenta Elena Voicu ii e de fapt iubita si in care parintii sai sunt inca vii, Tudor e convins de prietenul sau sa ii marturiseasca existenta, reusind astfel poate sa plece din spital.

Momentele de obiectivism si cele de subiectivism se impletesc pana intr-acolo incat spectatorul ajunge sa le confunde, cele trei persoanje purtand dialoguri halucinante, pana la momentul in care speriata de marturisirea care tocmai i-a fost facuta Elena se revolta si ii spune adevarul lui Tudor, ca Olipmius e rodul imaginatiei sale, ca il ingrijeste de 5 ani si ca in fiecare zi isi aduce aminte de asta, doar pentru a-si pierde memoria a doua zi.

Continuandu-si jocurile cu Tudor, Olimpius se demasca si isi face simtita prezenta si in fata Elenei, pe care reuseste astfel sa o domine, piesa terminandu-se aproape infricosator, cu Olimpius intorcand-se in intuneric, parca furand cu el sufletele celor doi.

Ca o incheiere, nu poti spune decat ca incolo de chipurile oamenilor, se ascund gandurile lor, dincolo de gandurile lor se ascund temerile si dincolo de temeri, incapacitatea de a aduce un vis in realitate. Aparent povestea unui nebun, ''Mi-e frica, mama'' este povestea viselor, a fantasmelor si a nebuloaselor ce traiesc in universul ideilor noastre.